Dilema multor părinți, când vine vorba de plecat în tabără, constă în ce lucruri trebuie să ia copilul în bagajul său. Echipamentul trebuie să fie complet, pentru ca acesta să nu întâmpine nicio problemă. Totuși, de multe ori riscăm să îi încărcăm inutil.
Navigare articol:
- Echipament pt. tabără la munte
- Echipament pt. tabără la mare
- Echipament pt. tabără de ski
- Despre medicamente
Unii organizatori dau liste întregi de lucruri de luat în tabără pe principiul „mai bine să fie puse în bagaj decât să îi duci lipsa”, dar de multe ori te trezești cu jumătate de bagaj inutil.
Am creat acest ghid pentru a îți veni în ajutor 🙂 Câteva criterii după care ne-am ghidat atunci când am facut lista cu lucruri pentru bagajul de tabără al copilului au fost: anotimpul (vara, iarna), locația (munte, mare) și specificul taberei (drumeție, bicicleta, înot, ski și altele). Oriunde ar fi tabăra însă este bine să ținem cont de regula celor 3: util, lejer, versatil.
⦿ Echipament necesar pentru tabere de vara la munte
Rucsac: Rucsacul este cel mai indicat pentru a pune toate lucrurile la un loc si are avantajul “mâinilor libere”, este ușor de transportat fiind dus in spate si greutatea se distribuie uniform. Singurul dezavantaj ar fi dacă ai nevoie pe drum sa iți scoți ceva din bagaj care de cele mai multe ori se regasește tocmai in partea de jos a rucsacului ☺. O alternativă este troller-ul, dar care e ceva mai greu de cărat, în special în zonele cu denivelări.
Rucsac mai mic: (de tură) in care sa poti duce bagaj usor zilnic: in drumetii montane ai la indemana apa, gustai, schimburi. Rucsacul de drumetie este indicat sa aiba si prindere in jurul taliei si la piept pentru ca pe potecile de munte iti este mai usor si il duci, facand corp comun cu tine.
Bluza din lână: O bluză din lână sau țesătura sintetică pentru drumeție. Pe primul loc vă sfătuiesc să puneți lâna: este o fibră naturală cu proprietăți antimicotice, oferă respirabilitate, nu prinde miros și ne ține și de cald. Trebuie luată direct pe piele, ca prim strat. În funcție de grosimea firului poate fi purtată în orice anotimp.
Tricouri și bluze: Tricoruri și bluze de bumbac pentru activități usare outdoor și îndoor. Nu sunt indicate articolele din bumbac în activități susținute de intensitate mare pentru că rețin apă. După drumeție te poți schimba în bluză sau tricou de bumbac fiind un material reconfortant și skin friendly ☺
Pantaloni: Pantaloni atât scurții cât și lungi pentru drumeție. Este indicat să avem o pereche de pantaloni de trekking speciali din materiale ușoare care au avantajul ca permit să respire pielea și se usucă rapid dacă te prinde o ploaie.
Membrană: Membrană de ploaie și vânt este esențială în bagajul pentru tabără la munte. Căutați să fie o membrană care asigură atât impermeabilitate cât și respirabilitate. La un efort susținut ea trebuie să permită corpului să respire. Toți producătorii dau informații cu privire la gradul de respirabilitate și impermeabilitate a membranei. O alternatvă este și pelerina de ploaie, dar este mult mai incomodă și nu la fel de eficientă.
Polar: Polar subțire sau mai gros în funcție de temperaturi nu trebuie să lipsească din lista cu lucruri de luat în tabără.
Șosete: Șosetele sunt foarte importante în bagajul pentru taberele de drumeție la munte. Recomandabil este să aveți câteva perechi de șosete din care cel puțin o pereche special de trekking. Sunt din lână sau alte materiale tehnice și ajută la menținerea confortului piciorului în bocanc pentru multe ore.
Bețe de trekking: Foarte utile și importante în bagajul taberei de de drumeție la munte. El îți oferă avantajul celor 4 puncte de sprijin. Prin folosirea bețelor de trekking, musculatura picioarelor nu mai este atât de solicitată, se antrenează și mușchii brațelor, spatelui și pieptului preluând din sarcina picioarelor. Dacă sunt folosite corect vom avea o ventilație pulmonară superioară.
Șapcă și căciulă: Pentru taberele la munte, șapca ne protejează de soare, iar căciula acoperă urechile și protejează de vânt atunci când vremea nu este favorabilă.
Pijamale: Lenjerie de corp și o pijama lejeră. În perioadele mai răcoroase pijamalele pot fi puțin mai groase, dar e important ca acestea să fie lejere. Odihna este extrem de importantă, iar organismul se odihnește cel mai bine la temperaturi între 16-21 de grade celsius.
Bocanci: Încălțămintea pentru drumeții este foarte importantă. Fără încălțăminte potrivită, drumețiile pot deveni frustrante. Recomandăm bocancii 3 sezoane (3 season): primăvară, vara, toamna, preferabil cu mambrana Goretex care asigură impermeabilitate și respirabilitate. Bocancii înalți sunt de preferat în locul încălțămintei scurte (până la gleznă) pentru că are avantajul ca susține glezna, îți ajută talpa piciorului să aibă o poziție corectă permițând stabilitatea pe stânci și pe teren accidentat. Un alt aspect important este că îți protejează glezna de lovituri.
Pantof sport: Ai nevoie în bagajul de tabără de o încălțăminte mai lejeră în care să te simți confortabil după o zi de mers pe munte. Pantofii tip adidas sunt excelenți.
Șlapi: Aceștia sunt utili în interior pentru a nu sta încălțat în camera cu bocanci sau în șosete, plus că sunt indicați și la baie. Le veți simți lipsa mai ales dacă aveți bătături la călcâie ☺
Obiectele de uz personal: pastă și periuță de dinți, săpun, șampon, antiperspirant, șervetele umede etc. Toate pot fi mici. Periuță mică, tub pentru pastă de dinți mic, chiar și antiperspirante găsim mici. E bine ca acestea să fie puse într-o trusă mică, pentru a rămâne grupate.
Ochelari de soare: Este de preferat ca aceștia să aibă protective UV 100%. Razele solare pot fi foarte periculoase pentru ochi. E bine să ne protejăm.
Cremă cu protecție solară: Nimeni nu iși dorește arsuri de la soare, așa ca o crema cu factor de protecție mai mare ne poate proteja de arsuri.
Bidon pentru apă: Hidratarea este foarte importantă cand plecăm în drumeție!
Opționale (tabără de vară la munte):
Parazăpezi: Opțional poți avea în echipamentul de drumeție și o pereche de parazapezi care te ajută în situația în care ajungi în zone cu noroi sau zăpadă.
Cârpă pentru ghete: Este util să avem și o cârpă sau periuța cu care să curățăm bocancii după drumeție.
Gustări bogate în carbohidrați: Biscuiți, sticksuri, batoane de cereale și apă. Prin transpirație se pierd electroliți care se înlocuiesc prin aport de săruri în combinație cu apă. Amintim că electroliții sunt esențiali pentru buna funcționare a răspunsului neuromotor, al oxigenării organismului și a bunei functionari musculare. Alimentele sărate de genul sticksurilor sau crackers sunt indicate pentru că rețin apă și previn astfel deshidratarea.
Alte obiecte în funcție de specificul taberei:
Bețe de trekking: foarte utile și importante în bagajul taberei de vară la munte. El îți oferă avantajul celor 4 puncte de sprijin. Prin folosirea bețelor de trekking, musculatura picioarelor nu mai este atât de solicitată, se antrenează și mușchii brațelor, spatelui și pieptului preluând din sarcina picioarelor. Dacă sunt folosite corect om avea o ventilație pulmonară superioară.
Bicicletă: Dacă tabăra este de tip mountain-bike, bicicleta nu poate lipsi din colecție! E greu de uitat, dar cine știe. Se mai întâmplă.
Cască pt. bicicletă: Siguranța este mereu pe primul loc. Casca de protecție nu poate lipsi din bagaj. Eventual, se pot adauga și cotiere / genunchiere.
Pompă pt. bicicletă: Nu știi niciodată când rămâi în pană. O roată de bicicletă nu se umflă la fel de usor ca un balon, așa că fără pompă nu prea ai nicio sansă! 🙂
Cameră de schimb pentru bicicletă: Taberele MTB sunt distractive, asta dacă ambele roți ale bicicletei sunt în condiții optime. Uneori, un cui poate strica distracția, nu numai a ta, ci a tuturor. E bine să ai o cameră de rezervă atunci când pompa nu e de ajuns.
Frontală: O lanternă frontală de prins pe cap este foarte utilă în taberele la munte, atât în cele de drumeție cât și în cele cu bicicleta.
Cort: Dacă tabăra de vară la munte este cu campare la cort.
Vase de campanie: Cană, tacâmuri, farfurie (dacă este vorba de tabără cu campare la cort).
⦿ Echipament necesar pentru tabara la mare
Troller sau Rucsac: Când călătorești trebuie să te simți cât mai relaxat și ușor. Mai ales când este vorba de copii, cel mai bine este să aibă un singur bagaj. Deci nu puneți bagaje mai multe și mai mici pentru că vor fi greu de gestionat și cu siguranță vor pierde ceva.
Trollerul are avantajul că se poate căra e cu ușurință, se poate depozita mai bine pe drum (tren, microbus), lucrurile se pot organiza mai ușor și ai acces mai facil la bagaj, ba chiar poate servi drept scaun când ai de așteptat mai mult timp.
Dezavantajul trollerului este că pe drum accidentat sau pe scări este mai greu de dus și ai o mână ocupată.
Rucsacul are avantajul mâinilor libere, este ușor de transportat fiind dus în spate și greutatea se distribuie uniform.
Dezavantajul este că este mai greu să accesezi lucrurile aflate mai jos în rucsac și trebuie să le organizezi mult mai bine.
Rucsac mai mic: Oricare ar fi alegerea ta referitor la troller sau rucsac, nu uita să îți pui printre lucrurile de luat în tabără și un rucsac mai mic în care să poți duce bagaj ușor zilnic: lucrurile de plajă, o sticlă cu apă, telefon, portofel etc.
Slip sau costum de baie: De departe cel mai important candidat de pe lista 🙂 Poți lua încă unul de schimb. Vei avea poate nevoie dacă ajungi la vreun parc de distracție acvatic și decizi să te dai pe tobogan ☺
Bulze / Tricouri: Tricorurile și bluzele de bumbac sau in sunt ideale pentru zilele fierbinți de vară. Cu cât mai lejere cu atât mai bine. Dacă sunt mulate te vei simți încălzit și transpirat. Senzația nu este tocmai plăcută.
Pantaloni scurți/fuste/rochii și pantaloni lungi: E ideal ca acestea sa fie din materiale ușoare (bumbac sau în), fibrele naturale lăsându-ți pielea să respire și fiind foarte plăcute la purtat. Pantalonii lungi sau ¾ sunt utili pentru serile răcoroase cu puțin vânt.
Eșarfă: Eșarfele din bumbac sau in subțiri te feresc de nisipul care îți intră în ochi sau de praf, dar pot fi o soluție inedită pentru a te apăra de soare fie ca o transformi într-un turban sau o pui peste umeri.
Șapcă sau pălărie de soare: Esențiale în taberele la mare. Soarele ne este prieten, dar ne poate fi și inamic. Capul trebuie protejat neapărat, pentru a nu face insolație.
Lenjeria de corp: Ceva lejer este mereu binevenit pe timp de vară, când temperatuile sunt mari.
Pijama lejera: O pijama confortabilă ne asigura si un somn relaxant.
Sandale: O pereche de sandale din piele sau material textil cu talpa ușoară.
Papuci de plajă: Papuci de plajă purtați înainte pentru a nu-ți face bătături. Nimeni nu vrea să stea cu plasturi la picioare pentru că baretele slapilor s-au frecat de piele și ți-au produs bătături. Când mergi în papuci în drum spre plajă, piciorul este expus și intră praf și nisip, care pot ajunge în zona barețelor slapilor ceea ce duce cu ușurință la mici răni.
Teniși: Teniși, espadrile sau orice alt pantof închis dar din material subțire. Sunt utili în bagajul de tabără pentru plimbările sau jocurile în aer liber mai ales în nisip sau pe pământ. Îți protejază piciorul și nu te deranjează când lovești mingea la fotbal sau alergi pe terenul de baschet. În taberele de vară la mare sunt multe activități care se desfășoară afară și vei avea lejeritate în mișcare. Citeste si: tabara ski Austria.
Obiectele de uz personal: Pastă de dinți, periuță, săpun, șampon, pieptane, elastice de păr.
Cremă cu protecție solară: Crema de protecție este obligatorie la mare! Achiziționați o cremă cu factor de protecție UV portivit tipului de piele (20-50).
Cremă după plajă: Utilă în cazul în care uiți de crema de plajă în cameră :).
Spray împotriva insectelor: La mare pot fi țânțari și alte insecte așa că mai bine să fim precauți.
Prosop pentru plajă: Ține nisipul departe de piele. Un prosop mai mare, pentru a putea acoperi tot corpul atungi când ieși din apă și ți se pare că e #friggg!
Ochelari de soare: Bine, nu vei putea înota cu ei, însă pentru plimbări sunt extrem de utili, mai ales în zona prânzului când soarele este foarte puternic și nu se face plajă. Este de preferat ca aceștia să aibă protective UV 100%. Razele solare pot fi foarte periculoase pentru ochi. E bine să ne protejăm.
Casca de baie: Dacă vrei să îți protejezi părul său ai la dispoziție o piscină une este necesară. Se pot și achiziționa la fața locului unele de uncă folosință, în cazul în care este necesar.
Ochelari de înot: Foarte utili la piscină sau în apa sărată a mării. Utili pentru scufundări.
Bidon pentru apă: Căldura ne va face să transpirăm și să pierdem lichide. Trebuie să ne păstrăm mereu hidratați. Eventual un bidon tip termos pentru a-ți păstra apa rece. Da, funcționează și pentru asta, nu doar pentru a păstra cafeaua caldă! 🙂
Opționale:
Obiecte pentru jocuri pe plajă: Minge, disc de Frisbee, colac etc.
Undiță: În cazul în care nu ești mulțumit de meniu ☺
Alte obiecte în funcție de specificul taberei:
Labe de înot sau palmare: Dacă tabăra are ca specific perfecționarea înotului, se poate aduce echipament suplimentar în acest sens.
Cort: Dacă tabăra de vară la mare este cu campare la cort.
Vase de campanie: Cană, tacâmuri, farfurie (dacă este vorba de tabără cu campare la cort).
⦿ Echipament necesar pentru tabara de ski
Troller sau rucsac de litraj mai mare: Având în vedere că tabăra este în sezonul rece, hainele pe care le luam în tabără sunt mai voluminoase, deci vom ține cont de acest lucru când alegem mărimea bagajului.
Bluza din lână: Bluză din lână sau țesătura sintetică pentru ski care să fie primul strat. Trebuie să fie subțire, confortabil cât mai aproape de piele. Pe primul loc vă sfătuiesc să puneți lâna: este o fibră naturală cu proprietăți antimicotice, oferă respirabilitate, nu prinde miros și ne ține și de cald. Trebuie luată direct pe piele, că prim strat. În funcție de grosimea firului poate fi purtată în orice anotimp.
Polar: Al doilea strat, intermediar, grosimea fiind în funcție de temperature de afară.
Membrană: Al treilea strat, ideal Gore-tex, dar fiecare firmă producătoare și-a brend-uit propria membrane. O membrană de calitate trebuie să ofere impermeabilitate, respirabilitate și mobilitate.
Geaca de ski: Care are integrat și un strat termic (insulated). Dacă optam pentru acest tip de geacă, vom folosi pe pârtie doar primul strat (o bluză de lână) și geaca de ski care are asigurat confortul termic. Este indicat ca pe pârția de ski să nu fim foarte gros îmbrăcați pentru că activitatea fizică susținută ne încălzește și transpiram.
Pantaloni de ski: În bajagul de tabără nu trebuie uitați pantalonii de ski care ar trebui să aibă membrană impermeabilă și un strat termic.
Șosete: În bagaj este bine sa punem măcar 2 perechi de șosete speciale de ski care sunt din lână sau alte materiale tehnice, sunt mai înalte pentru a oferi confort atunci când încălțăm clăpării.
Mănuși de ski: Protejeaza mâinile de frig mai ales cand ai și bețele in mâini. Fără ele nu prea poți schia. Plus, sunt utile pentru bataile cu bulgări de zăpadă!
Căciulă: Când dăm jos casca de ski, o caciulă este foarte utilă pentru a ne proteja de frig.
Lenjerie de corp: Vă sfătuiesc să luați in calcul sezonul în care se face tabăra și să puneți în bagaj lenjerie călduroasă. Poate nu ar strica sa aveți si o pereche de colanți sau dresuri mai groase.
Pijama lejeră: Indicat ar fi o pijama puțin mai groasă. Nu se știe niciodată cât de cald este în cameră și un somn bun ne incarca bateriile pentru o zi pe pârtie.
Haine de schimb pentru interior: Dupa o zi de ski vrem să ne schimbăm in lucruri lejere si confortabile.
Bocanci de iarnă: Fie că sunt din piele sau din material sintetic, important este ca bocancii să fie impermeabili.
Șlapi: Sunt utili în interior pentru a nu sta încălțat în camera cu bocanci sau în șosete, plus că sunt indicați și la baie. Le veți simți lipsa mai ales dacă aveți bătături la călcâie ☺
Obiectele de uz personal: pastă de dinți, periuță, săpun, șampon, antiperspirant etc.
Alte obiecte în funcție de specificul taberei:
Casca de ski: Siguranța e mereu pe primul loc! Casca este esențiala si vitală cand suntem pe pârtie. Exista o ofertă vastă pe piață care acoperă toate exigențele tehnice si estetice.
Ochelari de ski: Ideal ar fi o pereche de ochelari cu lentilă dublă pentru a evita aburirea.
Ochelari de soare: Ochelari de soare iarna?! Da! Zapada reflectă foarte puternic lumina, iar tu te vei uita aproape mereu la ea, pentru ca e peste tot. E binevenită o pereche cu protective UV 100%.
Cremă cu protecție solară: Chiar dacă este iarnă, soarele este puternic mai ales cand in jur este numai zăpadă care reflectă razele solare. Fiind singura zona expusă, fața poate suferi mici arsuri.
Echipamentul de ski: Skiuri/Snowboard, bete și clăpări/boots. Acest echipament poate fi desigur și închiriat.
⦿ Despre Medicamente
Acest capitol este foarte important având în vedere că trimitem în tabăra copii. În afară de plasturi și crème de protecție sau dezinfectante, alte medicamente trebuie anunțate obligatoriu coordonatorilor taberei.
Copiii nu au voie să își administreze singuri medicamente!
Organizatorii taberelor trebuie informați asupra unor prescripții medicale pentru diverse afecțiuni și instruiți cum să administreze medicația. Puteți pune câteva pastile pentru rău de mașină și câteva pentru dureri de cap, dar nu uitați să le anunțați si pe acestea coordonatorilor.
Concluzie
Bagajul pentru tabără nu este greu de făcut, dar trebuie să avem grijă să nu îl încărcăm inutil sau să nu uităm ceva extrem de important. Fie că se pleacă în tabără la munte, la mare sau la ski, sperăm ca acest ghid să te ajute!
Și ar mai fi un lucru care nu ar trebui să lipsească niciodată atunci când vii în tabără: voie bună 🙂
Oricare ar fi profesia pe care o avem sau pe care o vor alege copiii, sportul, arta, activităţile în aer liber contribuie la dezvoltarea armonioasă a personalităţii, la crearea unui tip de gândire deschis şi creativ.
În taberele noastre cultivăm gustul pentru aventură, explorare, curiozitate, descoperirea unor sporturi sau activităţi creative care pot deveni pasiuni pentru întreaga viață.
Dacă ești interesat să afli mai multe despre noi, nu ezita să ne contactezi! Hai si tu la distracție cu echipa Wind Discovery!