Cazarea reprezintă o componentă importantă a taberelor, deoarece activitățile sportive din timpul zilei trebuie echilibrate printr-o odihnă și igienă corespunzătoare. De aceea, ne asigurăm că oferim participanților la taberele de ski Austria cele mai bune condiții de relaxare și odihnă, după timpul petrecut pe pârtie.
Mai jos găsești cele două locații în care organizăm taberele de ski pentru copii în Austria, precum și link-uri cu mai multe informații.
UNDE NE CAZĂM ȘI NE RELAXĂM CÂND MERGEM LA SKI ÎN ZILLERTAL
Pe parcursul taberei de ski din Zillertal Austria, ne cazăm la Gasthof Post Apartments **** , în Strass im Zillertal.
Apartamentele spațioase au baie proprie, chicinetă și terasă, putând acomoda 2 sau 4 persoane.
Micul dejun constă într-un bufet suedez, iar prânzul și cina sunt gătite în specificul tyrolian, la restaurantul hotelului.
Dar înainte să ajungem la cazare, după turele de ski de pe pârtiile austriece din Zillertal, seara ne-o petrecem la relaxare în complexul Erlebnistherme, unde avem posibilități nenumărate de bălăceală, pe tot parcursul anului.
„Poți auzi bălăceala din jurul tău—pleoscăitul fericit al copiilor se aude de pe tobogane. Din bazinul cu valuri aproape că te simți ca pe o plajă. Băile termale Erlebnistherme de la intrarea în Zillertal sunt un loc favorit, un univers al aventurii și bunăstării în același timp. Delectează-te cu o zi plină de acțiune, exercițiu, joacă și relaxare în complexul spa Zillertal.”
Așa își prezintă oficial echipa Erlebnistherme Zillertal complexul, și am tradus descrierea pentru voi, pentru că reprezintă o ilustrare realistă a locației.
Copiii și adulții care ajung aici se pot bucura de 1000m2 de piscine și bazine diverse (interioare, exterioare, saline, cu valuri, etc), 8 saune diferite, și cel mai lung tobogan acvatic din vestul Austriei.
UNDE NE ODIHNIM ȘI NE RELAXĂM CÂND SKIEM LA SÖLDEN
În Sölden, panorama alpină văzută de pe Panoramasteg (podul panoramic) este un obiectiv deosebit de apreciat, iar pârtiile superbe se întind pe 142 de km.
Hotel Top Tirol *** ne va fi casă pe perioada taberei de ski Austria din Sölden, în centrul Ötztal. Acesta oferă servicii premium incluse și este dotat cu piscină, zonă Wireless, biosaună, saună finlandeză și saună sărată.
Capacitatea hotelului este mai mult decât suficientă pentru grupul de copii și monitori participanți la tabăra de iarnă Sölden.
Hotelul este localizat aproape de Aqua Dome, unde vom petrece serile, pentru relaxare după efortul depus în timpul zilei.
Thermele naturale din Längenfeld reprezintă un complex balnear premium în Alpii Tirolieni.
Cu cele 12 piscine și bazine interioare și exterioare, complexul Aqua Dome oferă oportunitatea de a relaxa mintea și musculatura după o zi pe skiuri, în apă termală salină, la peste 1000m altitudine.
Cele trei bazine exterioare în formă de boluri vor da impresia de plutire în norii alpini, prin designul lor modern. Fiecare dintre ele are o caracteristică proprie, unul fiind plin cu apă salină, un altul cu apă sulfuroasă, iar al treilea cu diverse mecanisme de masaj acvatic.
DE CE PETRECEM SERILE LA THERME CÂND MERGEM LA SKI?
În primul rând, e și păcat să vizitezi o stațiune alpină și să nu beneficiezi de darurile naturii din zonă!
Austriecii au investit mult timp și energie în construcția resort-urilor balneare care valorifică apa termală din Alpi.
În plus, relaxarea la therme după o zi pe pârtie are importante beneficii pentru sănătatea și bunăstarea psihică a participanților la tabere:
- Relaxare: apa caldă și calmantă a unei băi termale ajută la detensionare, atât a musculaturii, cât și a minții, mai ales după o zi plină de provocări fizice și psihice.
- Alinarea durerii: îmbăierea în apă termală ajută la ameliorarea durerii musculare și articulare după activitate fizică intensă.
- Îmbunătățirea circulației: apa caldă a unei băi termale îmbunătățește circulația, promovând vindecarea și recuperarea după o zi de activitate intensă pe pârtie.
- Îmbunătățirea somnului: relaxarea și reducerea stresului pot ajuta la îmbunătățirea calității somnului, în acest fel copiii trezindu-se odihniți și împrospătați pentru următoarea zi de ski.
- Întărirea sistemului imunitar: atmosfera caldă, umedă și mineralizată a unei băi termale ajuta la îmbunătățirea funcției respiratorii și la întărirea sistemului imunitar. Practic, combinăm aerosolii naturali ai apei termale cu aerul curat și tare de munte, pentru a întări rezistența organismului la boli.
Taberele pentru copii au scopul de a-i ajuta să-și dezvolte potențialul pe toate palierele, nu doar la nivel de abilitate de a skia. De aceea, noi ne îngrijim și de sănătatea trupului, de dezvoltarea personală în plan socio-emoțional, precum și de tehnica de ski și exercițiul ghidat.
Taberele de ski Austria pe care le organizăm se adresează copiilor peste 10 ani, de un nivel intermediar, care stăpânesc virajul de bază (vezi virajul).
Pentru detalii despre taberele de iarnă din Austria, vizitează pagina dedicată.