Am ales Sighișoara ca proiect al nostru de MTB și enduro. Pedalăm pe Via Transilvanica.
Tabăra Big 1 începe periplul nostru montain bike.
Natura explorată pe biciclete se întrepătrunde cu Evul Mediu în frumosul oraș Sighișoara.
Camp-ul de la Sighișoara este și o tabără adresată copiilor împătimiți de mountain bike, nivel mediu-avansat.
Copiii vor primi diplomă de MTB-ist oferită de Alex Ghica, campion de triathlon.
Proiectul Colinele Transilvaniei, unde potecile prin păduri sunt atent marcate pentru biciclete, face legătura peste timp cu satele învecinate.
Mountain bike-ul dezvoltă abilitățile fizice, dar și cele mentale, stimulând sistemul neuro-muscular și proprioceptiv. Echilibrul pe bicicletă și analiza traseului, inițiativa și spiritul de aventură fac parte din acest joc.
Traseele sunt accesibile copiilor pregătiți fizic, fiind de dificultate medie. Drumurile forestiere, trecătorile, potecile, coborârile, fac parte din peisajele Colinelor. Plecăm din Sighișoara prin păduri unde plăcerea pedalatului te farmecă. Peisajele sunt de vis și istoria locului este răsfoită rapid în fața copiilor. Entuziasmul se vede imediat pe chipul lor. Avem trasee de enduro special amenajate cu rampe, saritori și contrapante.
Pedalăm spre Vulcan și trecem prin frumoasa Angofa, sat așezat și bătrân. Ajungem în Șapartoc.
Vedem Saschizul cu așezările medievale, biserica Evanghelică fortificată și Cetatea țărănească.
Pedalăm în Rezervația Breite, cea mai mare rezervație de stejari seculari din Europa de Est. Aici sunt specii de floră și faună protejate de lege.
Batem drumul spre Viscri în goana bicicletelor și multe alte trasee.
Ne răcorim la lacul Rugănesti unde sariturile de pe ponton și trambulina fac deliciul copiilor.
Seară, ne plimbăm prin Sighișoara si sauvrăm înghețata de cărbune.
Refacerea după orele de bicicletă va consta în exerciții specializate pentru grupele de mușchi implicate în efort. Practica va fi ținută de prof. kinetoterapeut Alexandru Ghica.
Cazarea este sus pe colină, la Vila Veve de unde avem o panoramă superbă… Aici, seara, stăm la povești cu copiii și răscolim timpul de peste zi!
Video-ul taberei aici!