Wind Discovery - Tabere pentru copii si adulti
0723 327 815 contact@winddiscovery.ro

Tehnici de supraviețuire pe care le poți învăța distrându-te

În ultimul secol, viața a devenit din ce în ce mai confortabilă și ușoară.  Noi, ca oameni, am dezvoltat o dependență neliniștătoare pentru orice. Spre exemplu, încearcă să te gândești la un singur lucru din casa ta pe care îl poți face de la zero. Nu poți. Trăim într-o lume în care putem doar să cumpărăm lucrurile de care avem nevoie. Avem o viață atât de lejeră încât o simplă pană de curent ne poate face să ne simțim pierduți.

Majoritatea oamenilor nici nu se gândesc la tehnicile esențiale de supraviețuire ca la ceva ce trebuie să dobândească. Au impresia că nu vor fi niciodată în situații de urgență, dar ideea e că nu plănuim să ne trezim în mijlocul lor, pur și simplu se întâmplă și ar trebui să fim oricând pregătiți.

Sunt oameni precum Ray Mears, Relu Nică și Bear Grylls care își dedică o foarte mare parte din timp acestor activități și au ajuns să fie și instructori de supraviețuire, încercând să le transmită oamenilor cât de importante sunt acestea. 

Mulți dintre noi nu am avut parte niciodată de ieșiri în natură sau sălbăticie fără gadget-urile care să ne ajute să ne descurcăm. Prin urmare, puțini știm cum se aprinde focul fără o brichetă sau alt instrument specific, cum să construim un adăpost, cum să ne menținem căldura corpului pe o vreme mai rece sau cum să improvizăm un filtru de apă. Lucruri ce, într-o lume fără tehnologie, ar putea face diferența dintre viață şi moarte.  

Cum aceste lucruri sunt vitale, ar fi indicat să le învățăm de mici. Și ce modalitate mai bună de a învăța și a te distra în același timp cunoașteți dacă nu o tabără de supraviețuire? Iată 8 tehnici pe care le poți învăța distrându-te.

⦿ 1. Construirea unui adăpost

Un adăpost este un lucru de care nu ai vrea să te lipsești când ești înconjurat doar de natură. De aceea, este important să te ocupi de construirea lui înainte de apusul soarelui. 

Caută orice lucru ce te-ar putea ajuta să construiești unul precum crengi mai puternice pentru a-i da o formă acestuia. Totodată, vei avea nevoie de și iarbă și frunze uscate fiindcă dormitul direct pe sol este de evitat, în cazul în care nu ai saci de dormit la dispoziție. Acestea, pe lângă faptul că îți vor ține de cald, te vor proteja și de ploaie (dacă deții saci de dormit, nu uita să îi menții uscați).

⦿ 2. Menținerea temperaturii corpului

Căldura corpului este un factor vital când vine vorba de vremea rece. Cea mai bună modalitate de a combate frigul este să nu lași căldura să iasă din corpul tău. Poartă cât mai multe straturi de textile, iar dacă acestea nu există, frunzele și iarba uscate le pot înlocui cu succes. 

⦿ 3. Aprinderea focului

Focul este unul dintre lucrurile cele mai banale în zilele noastre. Este suficient să aprinzi o brichetă sau un chibrit și poof! Focul e la dispoziția ta.Dar dacă nu ai la îndemână un astfel de instrument? Există diferite metode de a aprinde focul, una mai ușoară decât alta. 

Foc

Pentru început taie crengi subțiri, adună niște scoarță de copac uscată, iarbă uscată, o bucată de material textil, o rocă și gasește o bucată de oțel. Așează direct pe sol crengile, scoarța de copac și iarba, apoi fixează bucata de material pe rocă. Lovind oțelul de rocă se vor forma scântei care cu puțin noroc vor face ca materialul textil să se aprindă. Îl așezi apoi pe grămada de crenguțe și ai un foc ce te va încălzi în situații de criză.

⦿ 4. Găsirea apei 

Apa este cel mai important lucru când vine vorba de supraviețuire în natură. Organismul nostru poate supraviețui fără hrana în jur de trei săptămâni, dar fara apă cam trei zile. Din acest motiv gasirea apei reprezintă una dintre tehnicile esențiale de supravietuire. Aceasta este ușor de găsit în natură: doar stai nemișcat și sigur vei auzi susurul acesteia.

⦿ 5. Filtrarea apei

Filtrarea acesteia se realizează cu o sticlă găurită în partea de jos în care se adaugă pe rând pietricele, nisip și cărbune. Se toarnă apă, iar după trecerea acesteia prin toate etapele, va rezulta apă numai bună de băut.

⦿ 6. Procurarea hranei

Pentru procurarea hranei există o multitudine de metode. Depinde ce vrei să mănânci. Pădurea îți pune la dispoziție atât plante comestibile cât și carne suficientă. Important este să nu mănânci plante decât dacă știi sigur ce sunt, iar pentru capturarea animalelor e suficient să înveți cum să faci niște capcane.

⦿ 7. Prepararea hranei

Focul este necesar în acest proces. Poți tăia o doză de aluminiu în așa fel încât alimentul pe care vrei sa-l consumi să încapă pe ea. Apoi așeaz-o pe carbunii aprinși și ai grijă să nu se ardă.

⦿ 8. Orientarea 

Poate sună prostesc, dar o mare parte din oameni nu știu să se orienteze în timpul unei ieșiri în natură, iar într-o situație de criză acest lucru este mai mult decât necesar.

Busola

Uitați-vă după mușchi. Adesea, aceștia se găsesc cât mai departe de lumina soarelui, de aceea, în general, cresc în partea de nord a copacilor sau stâncilor.

În concluzie, este important să știm câteva tehnici de supraviețuire pentru că niciodată nu știi ce îți poate aduce ziua de mâine. Este mai bine să știi și să nu trebuiască să le folosești niciodată decât să te prindă situații de urgență și să nu știi cum să le faci față.

 Winddiscovery v-a oferit un minim de informație despre supraviețuire. Nu ai nevoie de un manual de supraviețuire pentru a vă descurca în natură, ci doar de voință și dorință de distracție.

O tabără de supraviețuire în natură este ideală pentru copilul tău pentru a învăța tehnicile de bază. Wind Discovery oferă cele mai interactive astfel de tabere, unde cei mici vor pleca în drumeții montane alături de cei mai implicați mentori.  Aceștia le vor îndruma pașii spre tainele supraviețuirii, le vor arăta mai multe dintre tipurile de adăpost, îi vor învăța ce înseamnă team building-ul, le vor oferi posibilitatea să exerseze ceea ce au învățat și se vor asigura că micuții nu vor fi în pericol nici măcar o secundă.

Dacă vrei ca copilul tău să învețe aceste lucruri importante, să cunoască oameni noi, să-și creeze amintiri de neuitat și să petreacă timp în natură, trimite-l într-o tabără de supraviețuire Wind Discovery și nu vei regreta nicio secundă alegerea făcută.

 

Wind Discovery SRL Bucuresti, sector 3
Tel: 0723327815
Mail: contact@winddiscovery.ro

Copyright © 2019 Wind Discovery SRL. Toate drepturile rezervate. Design web și programare - Vectorpixel | ANPC