Wind Discovery - Tabere pentru copii si adulti
0723 327 815 contact@winddiscovery.ro

Cum să faci cel mai tare foc de tabără, în curte sau la munte

Nimic nu se poate compara cu un foc de tabără! Sentimentul dat de căldura flacării, poezia culorilor şi starea de meditaţie atinsă nu pot fi trecute cu vederea de nimeni. Este ca o întoarcere la originea umană: avem focul de tabără adânc scris în genă şi de aceea îl vom iubi întotdeauna.

Navigare articol:

⦿ Siguranţă înainte de toate

Un extinctor este util atunci cand faci un foc de tabaraTotuşi, să nu uităm de siguranţă. Focul de tabără poate fi periculos, chiar şi pentru adulţi. De aceea, există câteva reguli de care trebuie să ţii cont atunci când vrei să îl faci.

Riscurile la care te poţi supune aprinzând un foc de tabără sunt, desigur, legate de ardere:

Mediul înconjurător poate lua foc. Acesta este motivul pentru care ar trebui să ţii cont de împrejurimi şi de direcţia în care bate vântul, atunci când faci un foc de tabără.

După ce focul de tabără s-a consumat, este bine să te asiguri că s-a stins fiecare cărbune. Foloseşte pământ şi apă pentru asta, astfel încât să protejezi locul în care l-ai făcut.

Pentru a evita riscurile inutile, recomand să fie un adult în jur sau cineva care are experienţa cu focurile de tabără. Ele se construiesc în anumite moduri, tocmai pentru a nu fi nimeni rănit şi pentru a rezista cât mai mult, fără a se consuma resurse fără rost.

Să ai la tine un mic extinctor poate părea puţin exagerat, însă este mai sănătos decât să începi să arunci cu apă pe foc, dacă acesta ajunge în locurile greşite, cum ar fi hainele participanţilor.

Este chiar recomandat să nu arunci cu apă atunci când se întâmpla acest lucru. Chiar dacă nu încap bine în bagajul pentru tabără, extinctoarele mici ar trebui să fie la îndemână. Legea spune că trebuie să avem unul în mașină!

Dacă din intamplare hainele cuiva iau foc, trânteşte-l la pământ şi mişcă-l, până când acestea se sting.

⦿ Paşi de urmat pentru a face un foc de tabără

Nu e greu să faci un foc de tabără, însă, cu cât mai mulţi veţi participa la această acţiune, cu atât va fi mai distractiv. Este o activitate de comunitate şi nu ar trebui lăsat nimeni să se descurce singur cu el.

Alegerea locaţiei:

Alegerea locaţiei se face în funcţie de mediul înconjurător. Ai nevoie de un spaţiu liber, care să nu fie proprietate privată, dar care să permită construcţia unui morman de lemne destul de mare. Cauta un loc unde să nu bată vântul, dar unde dacă sare jarul să nu aibă ce lua foc. Dacă nu îţi plac vizitatorii surpriză – focurile de tabără îi atrag, de obicei – mergi în locaţii cu acces restrâns.

Locul ar trebui să fie plat şi să nu aibă copaci în jur. De asemeni, uită-te dacă nu există zone cu risc ridicat de incendiu chiar şi la câţiva kilometri distanţă. Vântul şi jarul fac echipă bună atunci când este vorba de un incendiu grav.

Adunarea lemnelor:

cum se face un foc de tabaraDupă ce ai găsit locaţia ideală, ia-ţi câţiva prieteni cu tine şi mergeţi să adunaţi lemne pentru foc. Ai nevoie ca ele să fie cât mai uscate şi de diferite dimensiuni. Ele se pun sub forma piramidala, cu cele mici la interior şi cele mari la exterior. Există lemne pentru aprindere şi lemne pentru susţinere. Focul de tabără este o construcţie destul de interesantă.

Dacă găseşti coceni sau hârtii, adună-le şi pe ele. Sunt ideale pentru a întreţine şi a aprinde focul de tabără mai repede.

Aprinderea focului:

Focul de tabără se aprinde destul de migălos. După ce ai aşezat lemnele sub forma piramidala, baga hărţii în mijlocul acestora. Dacă ai combustibil, de tipul benzinei, udă-le, împreună cu lemnele cele mari. Atenţie: nu arunca combustibil pe focul aprins!

Foloseşte chibrituri sau un lemn mai mare pentru a aprinde hârtiile din mijlocul focului de tabără. Suflă peste ele, pentru a aprinde şi celelalte lemne. Durează aproximativ 20 de minute până când focul se înteţeşte şi poate fi numit, cu adevărat, unul de tabără.

Menţinerea focului:

Focul se menţine de la sine dacă l-ai construit aşa cum trebuie. Totuşi, lemnele pot fi rearanjate, însă nu fără a purta mănuşi speciale. Dacă este nevoie, poţi adăuga câte un lemn mai mare, pentru a îl înteţi. Dacă nu mai ai lemne, poţi scormoni jarul, până se aduc altele, pentru a menţine căldura.

⦿ Foc de tabăra pe timp de iarnă

Deşi condiţiile sunt similare, să faci un foc de tabăra pe timp de iarnă este un pic mai dificil. Asta din cauza umezelii şi a vântului, dar şi pentru că vei găsi lemne uscate mai greu. Este necesar să construieşti o bază din cărămidă, pietre sau pământ uscat, astfel încât focul să reziste.

Focul de tabara se poate face si iarna, pe zapada.

Lemnele uscate se găsesc iarna de cumpărat. Sunt slabe şanse să găseşti în pădure ceva ce poţi aprinde. Poţi merge la sătenii de lângă locul unde vrei să faci focul de tabără şi să le propui să cumperi câteva braţe de lemne. Teoretic, acestea nu ar trebui să fie foarte scumpe.

Vântul este, iarăşi, o problemă mare iarna. De aceea, focul de tabără ar trebui să fie făcut într-un loc ferit. Nu doar că vei evita un posibil incendiu, dar vei şi reuşi să îl aprinzi.

⦿ Păstrarea curăţeniei

cum se face un foc de tabaraCurăţenia şi ecologia sunt foarte importante. Lasă locul aşa cum l-ai găsit: dacă tu te-ai distrat la focul de tabără creat, nu înseamnă că alţii nu au voie să se distreze.

Dacă ai găsit locul murdar, cât timp se face focul ai putea să îl cureţi. Mai mult, anumite deșeuri ar putea fi folosite pentru alimentarea focului de tabără. Evită să arzi plastic, deoarece este toxic și miroase urât.

Dacă a mai făcut cineva înainte un foc de tabără în acea zonă, foloseşte aceeaşi vatră.

Respectă natura! Tocmai acesta este cel mai important mesaj pe care ni-l transmite un foc de tabără: suntem conectaţi cu natura, chiar şi în cele mai civilizate forme ale noastre. De aceea, trebuie să o protejăm şi să o respectăm cât mai mult – până la urmă, şi omul e tot natură.


Despre Wind Discovery

Dacă îți plac drumețiile, înotul, să schiezi sau să te dai prin pădure cu mountain bike-ul, atunci te invităm într-una dintre taberele Wind Discovery. Abordăm diverse tematici, iar taberele sunt organizate pentru toate vârstele, atât doar pentru copii, cât și evenimente pentru familii.

Nu ezita să ne contactezi pentru mai multe detalii. Îți stăm la dispoziție :)

 


Wind Discovery SRL Bucuresti, sector 3
Tel: 0723327815
Mail: contact@winddiscovery.ro

Copyright © 2019 Wind Discovery SRL. Toate drepturile rezervate. Design web și programare - Vectorpixel | ANPC